Samsung și GRISOGONO, parteneriat pentru un smartwatch de lux

Posted by
Share Button
Samsung Electronics a anunțat colaborarea cu de GRISOGONO, renumitul designer de bijuterii și ceasuri de lux. Cele două branduri au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea modelului Samsung Gear S2 by de GRISOGONO, o ediție limitată a smartwatch-ului cu materiale precum aur și pietre prețioase, informează Internet Luxury Online. Parteneriatul presupune o colaborare amplă între cele două branduri din punct de vedere al designului. Ambele companii și-au împărtășit viziunea pentru a dezvolta ediția limitată a noului smartwatch, care îmbină funcționalitatea într-un design elegant și atemporal, pentru ca utilizatorii să își poată exprima stilul personal. „În orice dispozitiv Samsung, tehnologia este completată de design,” a declarat Younghee Lee, Executive Vice President of Global Marketing, Mobile Communications Business în cadrul Samsung Electronics. „Acest parteneriat ne permite să integrăm tehnologia inovatoare Samsung cu designul renumit de GRISOGONO, pentru a crea un smartwatch la fel de unic precum utilizatorul său.” „de GRISOGONO s-a asociat mereu cu produse care au personalitate și a introdus o viziune unică pe segmentul bijuteriilor și al ceasurilor de mână,” a declarat Fawaz Gruosi, fondator și Creative Director, de GRISOGONO. „Crearea unui ceas inteligent împreună cu Samsung a fost o experiență incredibilă pentru ambele părți. Samsung a venit cu cea mai avansată și intuitivă tehnologie, iar de Grisogono a adus designul elegant și expertiza de manufactură. Astfel, Samsung Gear S2 by de Grisogono integrează viziunea ambelor companii într-un design unic și elegant, păstrând funcționalitatea și experiența intuitivă de folosire. Acest ceas se alătură modelelor de GRISOGONO consacrate, precum Meccanico, Otturatore și Occhio.” Designul Samsung Gear S2 by de GRISOGONO este inspirat din bijuteriile și ceasurile de mână tradiționale, păstrând stilul binecunoscut de GRISOGONO. Smartwatch-ul este transformat într-o piesă elegantă și modernă, prin inserțiile de aur roz și cele peste 100 de diamante negre și albe, dar și prin brățara galuchat ce păstrează semnătura de GRISOGONO. Mai mult, utilizatorii vor putea să acceseze acum aplicațiile și funcțiile de pe smartwatch-ul lor, inclusiv notificările și alte informații cu ajutorul cadranul rotativ auriu cu diamante. Dedicându-se perfecțiunii, inovației și imaginației, de GRISOGONO a petrecut ultimii 20 de ani dezvoltând un stil unic, caracteristic, exprimat în toate colecțiile sale renumite în industria ceasurilor și a bijuteriilor. Stilul designerului îmbină măiestria și eleganța, integrând viziunea sa în toate obiectele create. Atât Samsung, cât și de GRISOGONO pun preț pe măiestrie și pe depășirea limitelor în căutarea designului perfect, astfel că parteneriatul pentru dezvoltarea smartwatch-ului Samsung Gear S2 by de Grisogono reprezintă un nou capitol pentru domeniul IT&C și lumea modei . Samsung Gear S2 by de GRISOGONO a debutat la Baselworld 2016. Ediția limitată a smartwatch-ului va fi disponibilă din această vară la parteneri Samsung și de GRISOGONO. 694
Share Button

Leave a Reply