Gigantul chinez DJI Technology, producător de drone, îşi suspendă temporar activitatea în Rusia şi Ucraina

Posted by
Share Button

Gigantul chinez DJI Technology Co. Ltd., cel mai mare producător de drone de consum şi industriale, a anunţat că îşi va suspenda temporar operaţiunile în Rusia şi Ucraina, devenind, astfel, prima companie importantă chineză care a luat această decizie de la începutul războiului, relatează BBC.

”DJI reevaluează intern respectarea cerinţelor în diferite jurisdicţii. În aşteptarea revizuirii actuale, DJI va suspenda temporar toate activităţile comerciale din Rusia şi Ucraina”, se arată în comunicatul publicat de compania chineză.

Miercuri, un purtător de cuvânt al DJI a declarat pentru Reuters că decizia nu are rolul ”de a face o declaraţie cu privire la vreo ţară, ci de a declara principiile" companiei. 

”DJI detestă orice utilizare a dronelor noastre cu scopul de a provoca vătămări şi suspendăm temporar vânzările în aceste ţări pentru a ne asigura că nimeni nu foloseşte dronele noastre în luptă”, a spus purtătorul de cuvânt al DJI.

Armata şi cetăţenii ucraineni au acuzat DJI că au furnizat informaţii Rusiei, însă compania dezminte acuzaţia.

Compania a surprins nişte imagini online care sugerau că armata rusă îi foloseşte produsele, dar nu a putut confirma acest lucru şi nu a avut niciun control asupra utilizării produselor sale, a declarat un purtător de cuvânt al DJI în luna martie.

412
Share Button

Leave a Reply