Parlamentul European interzice accesul la TikTok, iar Consiliul European ar urma s-o facă joi

Posted by
Share Button

Parlamentul European (PE) şi-a informat personalul că interzice reţeaua chineză TikTok pe aparate de serviciu, invocând îngrijorări în domeniul securităţii datelor, după ce Comisia Europeană (CE) a făcut acelaşi lucru joi, instituţiile europene urmând astfel exemplul Statelor Unite, iar Consiliul European ar urma să adopte o măsură asemănătoare joi, relatează AFP.

Preşedinta PE Roberta Metsola şi ecretarul general al PE Alessandro Chiocchetti au decis că aplicaţia TikTok nu mai poate fi folosită pe aparatele de serviciu - computere, telefoane mobile sau tablete - începând de la 20 martie.

”La această dată, accesul la Internet pe reţeaua de socializare de pe computerele Parlamentului va fi blocat”, precizează Direcţia Generală a Inovaţiei şi Suportului Tehnologic (DG ITEC) a PE într-un e-mail adresat celor aproximativ 8.000 de funţcionari şi agenţi ai instituţiei.

Ea le recomandă ”puternic” membrilor şi personalului PE să şteargă TikTok de pe aparatele personale.

Comisia Europeană (CE) anunţa săptămâna trecută că personalul său are termen - până la 15 martie - să dezinstaleze aplicaţia de pe aparatele de serviciu.

O măsură asemnănătoare urmează să fie adoptată de către Consiliul European - instanţa care reprezintă cele 27 de state membre UE.

Aceste interdicţii intervin în contextul în care TikTok, a căreui firmă-mamă este chinezească, este tot mai supravegheată în Occident, din cauza unor temeri potrivit cărora Beijingul ar putea accesa datele utilizatorilor din întreaga lume.

Bruxellesul urmează exemplul Washingtonului.

În Stratele Unite, o lege promulgată de către preşedintele Joe Biden la începutul lui ianuarie interzice descărcarea şi folosirea TikTok pe aparatele funcţionarilor statului federal american.

Aproximativ 20 de state americane au luat această măsură în privinţa propriilor angajaţi.

În Congres se dezbate un proiect de lege care putea conduce la interzicerea totală a TikTok în Statele Unite.

În UE, ByteDance este anchetată de către autoritatea irlandeză de protecţia vieţii private, care o suspectează de încălcarea legislaţiei europene privind protecţia datelor (RGPD) în domeniul procesării datelor personale ale copiilor şi de transferuri de date către China.

TikTok a recunoscut în noiembrie că unii angajaţi din China ar putea accesa datele utilizatorilor europeni şi a recunoscut, în decembrie, că angajaţi au folosit aceste date pentru a spiona jurnalişti.

Însă grupul neagă aprig orice control sau acces al Guvernului chinez la datele sale.

407
Share Button

Leave a Reply