Apple reduce preţurile la telefoanele mobile inteligente vândute în China

Posted by
Share Button

Grupul american Apple a lansat o campanie agresivă de reduceri pe site-ul său oficial Tmall din China, cea mai importantă piaţă externă a sa, oferind discounturi de până la 2.300 yuani (318 dolari) la anumite iPhone-uri, transmite Reuters.

Apple se confruntă cu dificultăţi în China din 2023, când avansul rivalilor locali, cum ar fi Huawei Technologies, şi o interdicţie neoficială asupra folosirii iPhone-urilor în agenţiile de stat şi în firme au afectat cea mai importantă piaţă a sa, după SUA.

Potrivit cifrelor furnizate de China Academy of Information and Communications Technology (CAICT), livrările de telefoane mobile inteligente ale mărcilor străine au scăzut cu 27% în primul trimestru din 2024.

Apple şi revânzătorii săi chinezi au început să reducă preţurile la începutul lui 2024, grupul american confruntându-se cu sporirea concurenţei din partea rivalilor locali, cum ar fi Huawei.

Reducerile sunt valabile în perioada 20 - 28 mai şi sunt mult mai substanţiale decât cele oferite de Apple în februarie.

Cea mai mare reducere oferită în campania din februarie a fost de 1.150 yuani, iar de data aceasta discounturile sunt de până la 2.300 yuani. Cel mai semnificativ discount este la modelul 1TB iPhone 15 Pro Max, dar şi alte modele beneficiază de reduceri semnificative de preţ.

Sporirea presiunii concurenţiale asupra Apple vine după ce luna trecută Huawei a introdus noua serie de smartphone-uri premium, Pura 70, după lansarea Mate 60 în august 2023.

Livrările de telefoane iPhone în China au urcat cu 12% în martie, conform calculelor Reuters pe baza cifrelor furnizate de China Academy of Information and Communications Technology, o îmbunătăţire semnificativă faţă de declinul 37% al vânzărilor din primele două luni din acest an.

Investitorii monitorizează performanţele companiei în China, pe fondului rolului ţării de piaţă majoră şi de bază de producţie globală pentru iPhone. Luna aceasta, compania a prezentat un nou iPad Pro şi un iPad Air mai mare, în încercarea de a stimula vânzările. 

117
Share Button

Leave a Reply