Eforturile de diversificare a producţiei pe care le face Apple îşi vor face resimţite efectele abia peste câţiva ani, când compania americană va reuşi să-şi reducă dependenţa de China.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Eforturile de diversificare a producţiei pe care le face Apple îşi vor face resimţite efectele abia peste câţiva ani, când compania americană va reuşi să-şi reducă dependenţa de China.
Continuă să apară date noi privind viitoarea serie de flagship-uri Samsung, pe măsură ce momentul prezentării oficiale se apropie, inclusiv prețurile făcând obiectul acestor scurgeri de informații.
În anul 2022 a continuat tendința de creștere a volumului de numere de telefon portate, fiind stabilit un nou record de portări, de la lansarea, în 2008, a serviciului de portabilitate. Astfel, anul trecut, 1.336.982 de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul, anunță Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Livrările la nivel mondial de smartphone-uri folosite a ajuns la 282,6 milioane de unități în 2022, mai mult cu 11,5% față de cele 253,4 milioane de unități livrate în 2021, potrivit estimărilor IDC.
Un număr de 24 de miliarde de combinaţii de nume de utilizator şi parole circulau, în 2021, pe pieţele infracţionale online, în creştere cu 65% faţă de cifrele din 2020, însă cu toate acestea mulţi utilizatori de Internet continuă să le facă viaţa mai uşoară infractorilor cibernetici, prin alegerea unor parole simple, reiese dintr-un raport publicat pe blogul din România al companiei de securitate informatică, Eset.
La fel ca în anii anteriori, Samsung nu reuşeşte să păstreze foarte bine secrete informaţiile despre viitoarele sale vârfuri de gamă, acum apărând deja imagini cu unul din modelele seriei Galaxy S23, dar și multiple schițe apropiate de realitate cu celelalte modele ale seriei.
După ce a făcut senzaţie pe internet şi este pe punctul de a atrage o investiţie masivă de la Microsoft, OpenAI analizează posibile opţiuni de monetizare a chatbot-ului ChatGPT.
Într-o schimbare radicală de viziune, Apple a început să testeze un laptop cu touchscreen, care ar putea fi lansat pe piaţă peste câţiva ani.
Oficiul german al concurenţei îndeamnă miercuri Google să îşi asigure mai bine consimţământul utilizatorilor în vederea procesării datelor personale ale acestora – în cadrul diverselor servicii ale platformei -, printr-o decizie ”preliminară”, care ar putea conduce la măsuri coercitive împotriva gigantului american, relatează AFP.
Livrările globale de computere personale sunt preconizate să revină pe creştere la finele lui 2023, urmând ca un nou ciclu de îmbunătăţire a sistemelor să accelereze creşterea pieţei de PC-uri în 2024, potrivit estimărilor firmelor de cercetare IDC şi Canalys, transmite Reuters.