Apple ar putea introduce un iPhone Ultra

Posted by
Share Button

Seria de smartphone-uri vândută de Apple ar putea fi compusă din cinci modele în loc de patru, cu un posibil viitor iPhone Ultra mai performant şi mai scump decât toate celelalte.

Apple ia în calcul introducerea unui al cincilea model de iPhone, susţine Bloomberg, care scrie că şefii companiei discută această posibilitate.

Cel de-al cincilea model ar urma să se numească iPhone Ultra şi să fie poziţionat deasupra celorlalte modele, iPhone, iPhone Plus, iPhone Pro şi iPhone Pro Max.

Introducerea modelului iPhone Ultra ar urma să aibă loc în 2024, atunci când Apple ar trebui să lanseze seria iPhone 16, dacă nu va fi schimbată titulatura între timp.

Indicii despre un model de iPhone mai scump sau despre scumpirea modelelor actuale au fost lăsate chiar de şeful companiei Tim Cook în cadrul celei mai recente conferinţe trimestriale cu investitorii.

Întrebat despre sustenabilitatea creşterii preţurilor, acesta a spus că iPhone-ul a devenit o parte integrantă din viaţa oamenilor şi că mulţi sunt dispuşi să facă eforturi pentru a avea cel mai performant produs.

În prezent, cea mai performantă versiune de iPhone 14 este Pro Max, care, în funcţie de memorie şi stocare, poate ajunge şi la 2.000 de euro.

228
Share Button

Leave a Reply