Într-un viitor nu foarte îndepărtat, utilizatorii vor putea declanşa asistentul virtual de pe dispozitivele Apple spunând doar „Siri”, în loc de „Hey, Siri”.

Blog de gadgeturi, IT & idei exceptionale
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, utilizatorii vor putea declanşa asistentul virtual de pe dispozitivele Apple spunând doar „Siri”, în loc de „Hey, Siri”.
Samsung își va lansa următorul flagship în prima săptămână a lunii a februarie, scrie presa din Coreea de Sud, care citează oficiali ai companiei. Anul acesta, Galaxy S22 a fost lansat pe 9 februarie, astfel că lansarea seriei Galaxy S23 undeva în prima săptămână a lui februarie 2023 are sens.
Twitter şi-a concediat 50% dintre angajaţi, a anunţat printr-un mesaj, vineri, şeful companiei pentru siguranţă şi integritate, spunând în acelaşi timp că au rămas în vigoare capacităţile de moderare a conţinutului pe platforma de socializare, scrie Reuters.
Cel mai nou smartphone Huawei este un pliabil care face compromisuri tehnice pentru a obţine un preţ de vânzare mai mic decât Samsung.
Elon Musk intenţionează să desfiinţeze aproximativ 3.700 de locuri de muncă la Twitter, respectiv jumătate din forţa de muncă a companiei, în încercarea de a reduce costurile, potrivit unor surse din companie citate de Bloomberg News.
Un atac de tip ransomware va viza o companie, un consumator sau un dispozitiv la fiecare două secunde, până în anul 2031, după ce în 2021, intervalul era de 11 secunde, reiese dintr-o analiză realizată de către o echipă de consultanţi în domeniul investiţiilor.
Utilizatorii de telefoane mobile cu sistem Android au primit joi dimineaţa o alertă de cutremur datorită unui serviciu gratuit, Android Earthquake Alerts, care a devenit operaţional în România în februarie 2022, au anunţat reprezentanţii Google.
În ultimul trimestru au fost vândute 3,3 milioane de console PlayStation 5, ceea ce duce totalul vânzărilor pentru acest model la 25 milioane. Sony a menținut ritmul de vânzări al consolelor PlayStation 5 la nivelul anului trecut, după ce a vândut 3,3 milioane de console în al treilea trimestru al acestui an, la fel ca în aceeași perioadă a anului trecut.
Google va implementa noi facilităţi de shopping în paginile motorului de căutare, unde produsele aflate la reducere vor fi scoase în evidenţă
Cel mai nou serviciu YouTube aduce într-un singur loc filmele şi serialele oferite prin streaming de mai multe mari televiziuni din Statele Unite.